Arhitectural: pereti cortina si placare de cladiri
Pereţii-cortină reprezintă o soluţie la modă, o modalitate facilă de a “îmbrăca o construcţie”, de a executa în timp scurt lucrarea, de întreţinere ieftină şi uşoară a clădirii.
Pereţii-cortină sunt construcţii articulate, proiectate să facă faţa oricărei deformări posibile a clădirii, evitând în acest fel riscurile cauzate de calamităţile naturale precum cutremurele.
Condiţiile ce impun pereţii cortină sunt:
- condiţia de rezistenţă în cazul apariţiei calamităţilor naturale
- condiţia de stabilitate, ce conduce la evitarea flambajului la nivel de ansamblu
- condiţia de rigiditate, conduce la limitarea deplasărilor şi deformaţiilor verticale şi orizontale ale elementului structural al peretelui cortină, dar şi al sistemului structural al clădirii.
- Condiţia de deductibilitate duce la asigurarea aptitudinii de deformare a structurii proprii a peretelui cortină şi a prinderii acestuia de sistemul structural al construcţiei.
Placări faţade
Acest element folosit din ce în ce mai des în lumea construcţiilor, reprezintă cea mai bună îmbinare a esteticii şi eleganţei unei clădiri cu necesităţile sale de protecţie şi confort termic şi mecanic.
Placarea reduce impregnarea apei, evită răcirea sau supraîncălzirea, amortizează eventualele şocuri mecanice sau vibraţiile în timp datorate mişcărilor slab sesizabile ale terenului.
Placările de faţade se realizează cu ajutorul alucobond-ului, acesta fiind un material de o înaltă calitate ce poate fi modelat cu o mare uşurintă şi care răspunde cu uşurinţa dorinţelor exprimate de către arhitecti.









